jimny 3

jimny 2

din ciclul "ce poate face jimny" 1

moftangii

"autoritatile au fost luate prin surprindere" este un cliseu foarte des intalnit, atat in presa cat si in randul populatiei. personal sunt de acord cu el doar partial, ca cetatean. ca sofer, la volanul masinii, in trafic, identific noi luari prin surprindere: soferii cu gura mare. acestia dau interviuri la televiziuni acuzand in stanga si-n dreapta autoritatile pentru ineficienta. eu am o singura intrebare pe care vreau sa le-o pun (ca intre soferi): daca aveati, domnilor soferi, anvelope de iarna mai ramaneati blocati in zapada? nu cumva luarea prin surprindere este impartita in mod egal intre autoritati, iarna (anotimpul ala in care ninge) si "adevaratii soferi" cu gume de vara? cum, cand este anuntat cod galben, voi aia cu roti de iarna in garaj circulati cu anvelope de vara? sunteti luati prin surprindere de iarna, blocati traficul si noaptea vulcanizarile si mai sustineti ca autoritatile sunt luate prin surprindere. dar speriatii de zapada din trafic, aia care circula cu 20 km/h pe banda a doua (prima banda fiind libera) nu au nicio vina? politistii care trec examenul auto toti berbecii pentru un pumn de bani sau chiar din sictir de munca si-i arunca in traficul foarte aglomerat din orase, nu au nicio vina? va mai aduceti aminte cum se circula inainte de '89 cand nu se deszapezeau soselele? erau sleauri de gheata formate in zapada batatorita, erau bancuri de zapada formate de viscol prin care trebuia sa treci cu avant, era polei si nici urma de autoritati. si se circula. daca se vroia sau daca era nevoie. fara cauciucuri de iarna. doar cu lanturi. fara sa ne plangem (nu aveai cui si nici nu era voie). acum soferii au devenit moftangii. vor strazile curatate pana la asfalt in orice situatie.

de la mama natura facerea noastra

pe cine vreti voi sa votam?

daca eram unul dintre ei, ieseam in public si-mi adresam numai cuvinte de lauda, dupa cum urmeaza. oameni buni, suntem alesi sa ne invartim in jurul cozii, sa ne dam mari cand de fapt suntem mici. suntem demagogi, cei mai mari. ne castigam respectul fata de cei mici prin puterea ierarhica si nu prin capacitatile intelectuale. copiem idei sclipitoare si ordonam punerea in practica fara sa explicam rationamente, pentru ca oricum habar nu avem despre ce e vorba. suntem efervescenti in raza vizuala a "hranitorului". invatam din mers lucruri pe care noi oricum le stiam la "momentul t zero". citim reviste, carti de bucate si baliverne pentru ca suntem plini de "stiinta". preferam sa fim impinsi de la spate de "tatuc" pentru ca astfel, indeplinindu-i sugestiile, sa putem demonstra ca am rezolvat cu succes, individual, incercarile la care am fost supusi. suntem de acord cu munca in echipa dar numai daca iesim doar noi in
evidenta.

ne asumam raspunderea pentru greselile noastre. daca ne-ajunge falimentul suntem stapani pe situatie si fugim. astfel nu falimentam si planul personal. suntem sarguinciosi si constiinciosi: venim devreme, oftam si plecam tarziu. in fiecare zi, eventual si sambata. ca cam atat putem. in rest, suntem plini de calitati. suntem "inalti". suntem pe sistem ro.

asa suntem catalogati si descrisi, cei mai multi dintre noi, de tot vestul. si nu vrem sa ne schimbam. ar insemna sa-i dezamagim pe fraieri. si astia care vin, pleaca, care pleaca nu mai vin. un ciclu civic. oricum noi stam linistiti. suntem pe ciclu, suntem in ciclu, suntem aici.

asteptam cu mana intinsa urmatoarea mana intinsa, urmatorul triumf.

va urez "sa ne fie rusine!"

fara ad

am deschis blogul si am dat peste reclama electorala. am decis sa fuck the mother fuckers. de azi inainte nu mai bag link-uri si alta publicitate.

stampilacii

am descoperit un ultim dezgust personal. o categorie de oameni de care depindem, pe care suntem obligati s-o folosim, fara de care nu ne putem rezolva problemele: oamenii cu stampila.

pana azi, cand in sfarsit i-am identificat, erau inclusi in marea categorie a birocratiei din Romania. erau la gramada. acum sunt singuri, de capul lor, impotriva mea. oamenii cu stampila sunt notarii (dai cat cer sau nu-ti stampileaza actul si nu poti face tranzactia, legalizarea, etc.), arhitectii (dai cat cer sau nu-ti aproba proiectul, nu poti depune actele, etc), stampilacii din primarii (dai cat cer sau nu-ti dau ce le ceri si nu poti sa-ti obtii autorizatiile) si inca multi altii de care inca nu m-am lovit si sper sa nu fie cazul sa depind de ei.

e dezgustator monopolul asta care, practic nu-ti da alternativa, nu poti alege dintre ofertele din piata, pentru ca toti sunt la fel. nu ai unde sa te duci, e un cerc vicios, e un santaj. ai daca dai si daca n-ai ce sa dai faci rost, ca altfel ... n-ai.

da-le bot la vot!

suntem salvati! vin alegerile, ies bani pe piata, multi bani. cine are cunostinte in industrie mai face un ban pentru serviciile prestate in campanie. castigam si noi ceva din tot circul asta electoral. votam pe cine trebuie, vine iarna, cresc "intretinerile", creste TVA-ul, comenzi ioc, idem bani, iesim in strada, miting, urlam mai mult de foame, mergem acasa si batem nevasta ca nu a votat cu cine trebuia. asteptam inca patru ani campania electorala. trebuie sa iasa banii pe piata. pana atunci ... viitor sumbru intr-o tara sumbra.

normalitatea mea

sunt asaltat din cand in cand de prezentari ale unor stari de normalitate absolut vitale. ma depasesc conceptele astea, de multe ori, insa le ascult cu aceeasi fascinatie de fiecare data. ma minuneza schimbarile climatice la nivel mental cauzate de cresterea veniturilor. sunt fascinat de abaterile de la cauza si emanciparea spre monden a celor al caror portofel a devenit neincapator peste noapte. sunt subiecti care brusc au uitat de mersul la sifoane, statul la coada la paine cu cartela, guma turbo, cosuletul din sarma pentru sticle de lapte, bananele verzi care se coceau in ziare pe sifonier, apa calda de doua ori pe saptamana si caldura furnizata seara probabil doar pentru prevenirea inghetarii apei in instalatie (in provincie), uratenii care insa au facut parte din trecutul fiecarui romanas fara pile si care probabil ne-au facut sa ne stabilim un tel in viata, mult mai bun. ei bine, nu-mi spuneti voi mie ca acel tel, stabilit in momentul in care ne-am dat seama ca avem voie sa ne schimbam traiul intr-unul mai bun, se baza pe relaxari periodice in centre spa, masini de lux, bijuterii, parfumuri sau ceasuri extraordinar de scumpe, mancaruri exclusiviste importate de peste mari si tari, sesiuni de schi in lumea larga, dineuri, faima, shopping la milano, sporturi exotice si antrenori personali, case de vacanta si cate si mai cate, lucruri considerate acum ca fiind absolut necesare unui trai decent. in viziunea mea, atunci puteau fi cel mult vise ale unor oameni cu o imaginatie bogata.

e o diferenta intre cei ce nu pot trai fara asa ceva si cei ce le au doar pentru ca situatia materiala le permite. si daca eu nu am toate aceste "bucurii" sau daca nu le consider a fi prioritati ce, nu mai traiesc sau sunt sub limita demnitatii? poate ca asa o fi, poate ca sunt mediocru dar macar sunt in afara meschinului si a snobismului. e starea mea de normalitate. prefer sa am alte "bucurii" la pensie, stand cu nepotii pe genunchi si reflectand asupra vitetii-mi aproape trecute, indiferent de marimea contului din tinerete. sa nu credeti ca nu-mi doresc milioanele de euro de la loto! le doresc, insa nu cu orice pret, nu ca scop in viata. viata se reduce la ceva mult mai intens si fara valoare financiara. vreau sa zambesc aducandu-mi aminte de iubirea copiilor, de promisiunile facute si indeplinite, de zambetele prietenilor, de realizarile oneste si de telurile propuse realist si indeplinite.

credeti ca vor mai conta atunci, in comparatie cu acestea, situatiile materiale si ifosele tineretii?

de dor, jale si amor

nu mai vreau sa fac asocieri intre versuri si cele pentru care au fost scrise. important este aportul muzei in creatie. deci prefer sa "nu stiu" in ce "perioada" a fost scrisa. ce am iubit am iubit, ce iubesc, iubesc si ce voi iubi, evident, voi iubi. banal.

in misterul sentimentelor nespuse nicicand
incep sa te simt aproape de sufletul meu,
in inima simt doar sangele tau frematand
si-n gand te-ntalnesc langa mine mereu.

o viata-am avut o sete nestinsa de tine,
de iubiri patimase pe un pat de petale cu roua,
contopiti amandoi intr-un vis cu insemne divine.
o viata nebuna-am avut ... acum ai tu doua ...

consumisti de constient

ce fel de specie suntem noi, oamenii? nu putem spune ca suntem constienti, in adevaratul sens al cuvantului, de pericole pentru ca nu le putem materializa in cosul nostru zilnic.

suntem indoctrinati de mici ca omul se naste, traieste si moare, mai tarziu afli ca exista Rai si Iad, viata dupa moarte si alte altele, toate convergand spre acelasi numitor comun: capatul de linie. toti oamenii stiu ca pot muri oricand insa nu putem concretiza asta.
majoritatea ne traim viata ca si cand am fi nemuritori. toti avem perioade de lene, lipsa de chef sau indispozitii.

inca de mici ne dorim sa fim mari, sa terminam mai repede scoala si sa devenim independenti. asta inseamna ani catalogati ca neimportanti, parte a vietii de care vrem sa scapam. cand deja incepem sa constientizam greseala suntem nevoiti sa facem jaloane printre piedicile vietii in detrimentul dorintelor, pentru ca intr-un final sa ne rememoram parcursul, sa tragem linie si sa ne dam seama ca de fapt ne-am fi dorit mai mult.

vreau sa nu traiesc degeaba, vreau sa bifez cat mai mult din lista de cumparaturi pentru viata asta, indiferent daca am sau nu parte de constrangeri, piedici si/sau insuccese. vreau sa gresesc si sa invat, vreau sa iubesc, sa cert si sa fiu certat, vreau sa alerg cu copiii, femeia si cainii desculti pe dealuri la tara, sa simtim mirosul de fan proaspat cosit, vreau sa pot sa-mi doresc sa nu dau timpul inapoi.

in God we trust

azi voi atinge un subiect ceva mai delicat si greu de digerat dar destul de prezent in vietile noastre: credinta in Dumnezeu. pentru mine este o stare de spirit care ma fascineaza atunci cand sunt inconjurat de biblic. ma simt ca un copil care-si imagineaza povestea in timp ce-i e citita de parinti. credinta sta in puterea de a te recunoaste mic in fata Tatalui, de a te pleca in fata Lui si de a-I putea spune ce ai pe suflet.

nu cred in indiguirea credintei prin uzante popesti, obiceiuri babesti sau ritualuri clinice. pentru mine credinta este exprimata oriunde asa cum Dumnezeu este pretutindeni. cine crede ca daca nu te duci la biserica in fiecare duminica, daca nu spui rugaciuni in fiecare dimineata, seara, la inceput de masa sau la sfarsitul ei, daca poftesti la mancare, munca sau la femeia altuia sau daca ti se par amuzante toate descantecele preotului, dupa parerea mea este ori indoctrinat ori nu gandeste.

cred in Dumnezeu in felul meu, in dreptul meu si mai ales in sufletul meu.

in interiorul fiecaruia exista cate o camaruta din casa Domnului unde ne retragem pentru rugaciuni si confesiuni indiferent de ora sau zi.

muzica de criza

"buna seara prieteni" strigat printre dintii intredeschisi spune multe chiar si celor care nu au prea multe in comun cu muzica rock, tineri sau varstnici. am avut o surpriza neplacuta zilele trecute, mergand spre casa, in timpul 'blank-ului" meu zilnic de dupa serviciu: un mare afis din chitila care anunta un concert iris, hi-q si cristina rus. iris, hi-q si cristina rus. cred ca asa sunt concertele pe timp de criza: aduna toate genurile muzicale. iris trebuie sa manance si ei. dar cum sa asociezi iris cu playback-oshii, nu inteleg. sacrilegiu! o gramada de ani de experienta, concerte live, compozitii, albume versus ce? reclama in tabloide? lasa-ma papa la mare? incredibil! mai ramane sa-i puna sa cante manele ...

teama de principiu

cat de importanta este rigiditatea pastrarii principiilor in stare erecta?

cred ca graficul principii vs compromisuri descreste cu cresterea varstei sau cu inmultirea responsabilitatilor sau cu scaderea numarului de prieteni sau cu scaderea bugetului.

de cate ori nu am riscat in copilarie cand trebuia sa dau socoteala, impreuna cu gogo, tiganilor carora le-am incalcat teritoriul in traseele noastre cicliste, in fata carora, desi depasiti numeric, nu am cedat nimic sau, in liceu, cand profesorii amenintau, ba chiar ridicau palma sau pumnul asupra capului pentru a lovi, cand raspundeam cu privirea demna si sfidatoare fara sa clipesc? nu cedam nimic, indiferent ca aveam sau nu dreptate. acum, in aceleasi conditii, riscurile sunt altele. foarte greu imi permit acum sa infrunt pe cineva care m-ar ameninta, chiar daca instinctul e foarte putenic sa reactionez.

comorile de acasa pun o frana extraordinar de puternica. diferenta intre atunci si acum o reprezinta chiar lucrurile la care nu pot renunta, pe care nu-mi permit sa le pierd.

acum incep sa apara compromisurile. din ce in ce mai multe. din pacate ...

concluzie: principiul face bine mintii, compromisul, inimii.

concerto

concluzii:

- the mood, trupa bucuresteana, a cantat foarte foarte bine. pacat ca nu gasesc nimic pe piata cu ei.

- the ting tings au fost extraordinari. muzica lor a sunat de 100 de ori mai bine in concert.

- santana a fost extaz. super aranjament, super orchestra, super solo-uri. un lucru impresionant a fost ca nu a avut, pe toata durata concertului, decat 2 pauze intre melodii, in care a comunicat cu publicul.

din pacate ...

... lumea nu e numai alb si negru, dupa cum as fi vrut eu iar eu sunt un spectru de griuri pale ...

superlativ pe prima suta

cred ca am reusit sa-mi iau moto. cred, pentru ca nu stiu in ce proportie traiesc in vis sau realitate. orice ar fi, am facut prima suta, atat ca distanta cat si ca viteza, cu mein moto.

am prins trafic de bucuresti, ploaie, cretini de chitila, miros de tei in viteza a cincea, noroi de tartasesti si ... muste, multe muste. dupa cateva ore au ramas doar senzatiile de libertate si putere, celelalte disparand cu desavarsire.

BMW F650 GS, das ist mein moto. putere, cuplu, confort, flexibilitate sunt cateva
atuuri ale ei.

deci ... da.

bella italia

avand in vedere ca imi e lehamite sa va mai povestesc despre ce s-a intamplat in scurta incursiune pe care am avut-o in italia saptamana trecuta, vreau sa trec direct la concluzii. deci:

1. nu zburati cu alitalia sau airone pentru ca in primul rand nu-si respecta programul de zbor si te plimba de la o poarta de imbarcare la alta tot timpul intarzierii, pentru ca atunci cand se grabesc nu asteapta sa ajunga pe pista pentru a decola ci o fac din curba dinaintea pistei, pentru ca nu-ti ofera decat trei biscuiti si un pahar de suc tot timpul zborului, pentru ca vorbesc, in afara de italiana, orice limba straina in scarba, pentru ca au o flota de aeronave destul de vechi si poti ramane cu masuta de pe spatarul scaunului din fata in mana cand o deschizi, etc;

2. nu incercati sa aveti pretentia sa va intelegeti cu oamenii de rand in orice alta limba decat italiana;

3. nu va asteptati sa mancati decat cele enspe mii de feluri de manacare la o singura masa, dupa care oricum nu va saturati: antipaste, de obicei un singur hap, ai terminat primul fel si te plictisesti pana la al doilea, primul fel, ceva simbolic, de obicei paste (spaghete, funghi, spiralute, pestisori sau mai stiu eu ce denumiri au), felul doi, ceva carnita si o mini garnitura, dopopaste, desert, desert de cafea, etc;

4. nu incercati sa va integrati in atmosfera italienilor, mai ales daca mergeti in afara metropolelor. sunt atat de relaxati, atat de pasnici, atat de fericiti ... pana le suna telefonul. daca incep sa se enerveze la telefon, feriti-va nene ca astia tipa, dau din maini si din picioare de zici ca sunt posedati, redevenind calmi dupa terminarea apelului.

5. nu va asteptati sa vedeti la tot pasul femei frumoase. eu am vazut-o pe prima, care era cat de cat draguta (exclus frumoasa) in avionul de la torino la roma, era stewardesa.6. in schimb daca vreti sa admirati peisajul, mai ales in zonele montane ... merita.

cam atat ca inca nu mi-am reveit dupa marea dezamagire italiana.

la multi ani!

de cate ori vi s-a intamplat sa spuneti "la multi ani!" si sa vi se raspunda "dar, pentru ce?" sau viceversa? mie de multe ori. e gresit sa spui cuiva "lma" fara motiv? grecii, la inceputul zilei isi spun "kali mera" adica o zi buna. la fel si pentru inceputul de saptamana sau inceputul de luna. eu va zic, dupa acelasi principiu, "la multi ani", fara motiv.

sondaj

sunt foarte nehotarat. ajutati-ma sa-mi aleg viitoarea motocicleta. pe care s-o aleg?

filo zoo fie

am avut o revelatie in ceea ce priveste indemnurile astea moralizatoare despre cum sa faci sa gasesti fericirea. acum ma refer decat la ala cu "traieste ziua ca si cand ar fi ultima!". de multe ori am recunoscut, si inca o mai fac, ca nu prea ma duce capul la filosofii, ca, mai degraba imi planific tot ce se poate planifica, ca sunt mai mult decat minutios, etc. bai fratilor, dar nici ala care a scos expresia de mai sus nu cred ca e, sau a fost, mai aproape de realitate decat mine.

pai hai sa vedem, daca asta ar fi ultima zi din viata mea, in mod normal, as vrea sa mi se implineasca toate visele. asta, in cazul in care nu am petrecut cu o seara inainte si nu sunt frant de oboseala, si vreau sa dorm. dar sa zicem ca cineva te pune sa faci o lista: sa am copiii plecati pe drumul lor, sa am o casuta, un caine, motor, sa-mi termin de facut buggy-ul si toate celelalte vise cu care continua lista mea. daca stau sa ma gandesc un pic, desi stau cam degeaba, nu cred ca exista solutie pentru realizarea tuturor viselor, target-urilor si nevoilor noastre intr-o singura zi. si daca, prin absurd, acceptam ca exista acea solutie si constatam ca ziua asta, in care toate visele tale au devenit realitate, nu a fost de fapt ultima si ca va trebui sa mai traim inca o zi, cum credeti ca vor fi zilele urmatoare, fara nimic interesant de facut?

deci de-aia nu cred ca pot sa-mi petrec fiecare zi din viata ca si cand ar fi ultima. mai bine imi petrec toata viata, in ansamblul ei, ca si cand ar fi ultima.

de ziua SUA

ma pregatesc de-acum de ziua SUA. am simtaminte amestecate, pe de-o parte emotiile nerabdarii, numaratul zilelor ramase pana atunci, senzatia ca timpul trece foarte greu iar pe de alta parte ma gandesc la imbrancelile de prost gust ale maselor, manifestatia fiind in aer liber.

dar, una peste alta, sunt impacat cu ideea ca va fi muzica de buna calitate. !?!

da, bineinteles, ma duc la concert, ziua a 3-a de Bestfest, 4 iulie, voi ce credeati, ca sunt fanul steguletelor fluturate la parada? nu. va fi santana, the charlatans, the ting tings, looptroop rockers, the mood, persona si gravity co. va fi o zi a chitarilor, pe ritmuri de rock psihedelic, electro-pop, hip-hop-rock, brit-indie rock romanesc si electro-indie, care va culmina, sper, cu magnificele solo-uri ale lui santana pe ritmuri de blues-rock afro-latin.

deci, imi urez orgasme auditive multiple.

primul pas in fascinanta romanie

azi m-am enervat. cumplit. am avut o zi in care realitatea asta josnica a romaniei m-a scarbit din nou. suntem inconjurati de agarici si smecheri care ne definesc, din pacate, imaginea negativa, a noastra ca popor.

ieri am fost la aeroportul otp unde am asteptat un colaborator, cam o ora. o ora de scarba.

incep soft, de la biroul de informatii, a carui engleza de balta balcanica nu reusea nici pe departe sa se faca inteleasa diversilor vizitatori ai tarii noastre si cu atat mai putin sa dea raspuns intrebarilor puse.

continua cu importanta de sine a personalului de securitate, za badigarzii, care este si care alou domnu' pai nu p-acolo ti se adreseaza pe un ton care asteapta un gata sefu' sa traiti, saru' mana,
evident iritant.

finalizeaza cu superioritatea, cui credeti? a taximetristilor dragilor. daca primele doua situatii pot fi evitate, fratilor, de sacalii astia nici gand. se strange clica de gorobeti, imbracati in orice stil ca sa dea bine si sa atraga clientul, dar nu stiu cum fac, ca le iese o tzoala numai buna de piata de flori, cu texte de genul taxi domnu' si va dau o masina sefu, cu zdranganit ostentativ de chei, a caror marca a masinii, adusa din germania, este cat mai la vedere, cu sistem propriu de comunicare gen faneee, ia-l tu p-ala cu geant-aia mare baa, ca tu stii engleza sau a dracu' curva n-a vrut nici gratis baa si incep sa te haituiasca si sar cate trei pe tine si arunca niste tarife cat sa ajungi in mod normal la vaslui si daca refuzi te-njura si ... multa pleava.

noi ca noi, dar saracii oamenii care vin pentru prima oara in romanaia si vad depravarea asta, nu cumva vor sa faca stanga-mprejur, nu ne catalogeaza in vreun fel, nu generalizeaza parerea lor initiala?

calitatea ca premisa

mai oamenilor, am ceva timp de cand incerc sa reduc, conceptual, viata la cele mai de seama elemente definitorii ale ei. pe la 6 ani imi doream foarte mult o bicicleta, pe la 14, un sarut, pe la 18, o iubita, pe la 25, copii. le-am obtinut pe toate, la timpul respectiv. niciodata nu mi-am propus sa-mi fac prieteni pentru ca niciodata nu mi-au lipsit. pana dupa terminarea facultatii, cand toti au urmat drumul lor in viata, aproape sau nu de bucuresti, au intemeiat sau destramat familii, au avut bucurii sau necazuri, au fost ... departe de mine.

acum am revenit printre ei. ne intalnim in fiecare zi, radem glumim, ne certam, barfim ... ca prietenii. stam destul de mult impreuna si nu prea avem timp sa ne plictisim. de la 8 la 8. undeva prin centru. la numarul 13, dar nu e cu ghinion ba din contra.

asadar, dragii mei, plecand de la premisa ca calitatea vietii e definita de dorintele indeplinite, de moment, rezolvand ecuatia de-a lungul anilor, am ajuns la contradictii dar si la concluzii. in sfarsit am adaugat pe lista fundamentelor vietii, alaturi de familie, un nou element: prietenii. iata doua lucruri de care iti dai seama cat de importante sunt, atunci cand iti lipsesc.

PS: cacofonia de mai sus este evident asumata, ea reprezentand desertul in care viata noastra ar trebui sa fie o oaza.

phone silence

de obicei, in preajma sarbatorilor imi inchid inbox-ul pentru SMS al telefonului. sa nu mai citesc texte copiate, cu diverse tente. in schimbul unei urari sincere, din ce in ce mai multi incep si compun texte cat mai sofisticate, sau copiaza si retransmit mesaje, care se presupun a fi interesante, primite de la altii. haideti sa fim noi insine, ceea ce suntem de obicei, sa uram ceea ce simtim, sa transmitem parerea noastra sau sa nu transmitem nimic daca asa credem de cuviinta in acel moment.

care e adevarata motivatie in momentul in care iti spui "hai sa-i trimit si lu' asta un SMS"? de ce constrangeri suferim atunci cand "trebuie" sa raspunzi si tu unui SMS primit cu ocazia sarbatorilor? e aceeasi "obligatie" ca si in cazul nuntilor? cred ca nu voi intelege niciodata.

cateva exemple: "sanatatea si linistea sufletului sa va insoteasca de sfintele sarbatori pascale", dragutel, dar cum cel care l-a scris/copiat nu e poet, nu se justifica, "cu ocazia sarbatorilor de pasti va urez multa sanatate si fericire", pai ce prieten imi esti daca-mi urezi numai "cu ocazia sarbatorilor..." adica in restul anului nu? astea au fost destul de light, va dau acum artilerie grea: "iubeste, iarta, cum El te-a invatat, crede si uita tot ce ai indurat, El ti-e lumina, caci El te-a creat, sa nu uitam El ne-a salvat, Hristos a inviat. fie ca lumina sfanta a acestei mari sarbatorisa-ti calauzeascapasii, sa iti aduca sanatate si fericire care sa dainuievesnic in preajma ta", ba ma lasi! si inca unu, si atat:"Domnul si Mantuitorul sa reverse painea si sangele vietii, din crugurile ceresti si din El, in fiinta Dvs si peste sufletul casei Dvs, spre deplina bucurie a invierii prin El si in El". bai nene, exista vreun site pe net pentru chestii de-astea? daca tot va place sa compuneti, pai compuneti tot timpul bre!

eu va urez acum, dupa sarbatori, ceea ce va urez tot timpul anului si stiti voi bine ce.

etica getica

sau etica muncii la romani.

avem? sau macar stim ce e aia? eu unul nici macar nu sunt convins de existenta acestui cuplu de cuvinte in constiinta celor ce activeaza cu carte de munca. daca trebuie completat un raport de activitate, de exemplu, si am o zi in care am foarte putin de lucru, ce ar trebui sa fac? eu prefer sa-mi asum pauzele, timpii de relaxare, pierderile de vreme, frecatul barzaului sau ati termeni similari. de ce? pentru ca nu sunt de acord cu "timpul trece, leafa merge", pentru ca apreciez lucrul bine facut, pentru ca prefer sa fac ore suplimentare pentru un produs de calitate, pentru ca vreau sa fiu platit pentru ceea ce produc/prestez, pentru ca nici mie, la randul meu, nu-mi place sa nu primesc nimic in schimbul banilor platiti, pentru ca, din principiu, cred ca trebuie sa fim responsabili petru ceea ce ne asumam si cel mai important, pentru ca nu-mi place sa ne furam caciula unul altuia.

din pacate, ceea ce cred eu despre conceptul asta de onestitate in munca, nu face parte din bazele fundamentale ale constiintei angajatului roman. si de-aia ne ducem de rapa ca societate.

specii

astazi, dupa cum vedeti, am descoperit doua specii ale faunei urbane, bucurestene, si anume frustratul si ignorantul. primul, pentru ca nu "are cu ce", trebuie sa-si faca rost de un "de ce", al doilea, pentru ca "are cu ce" nu-l mai intereseaza de "de ce"-ul celorlalti.

sa vizualizam scenariul cel mai probabil. posesorul masinii din imagine, ignorantul, venind seara de la serviciu, nu a mai gasit loc de parcare in jurul casei si a decis sa-l doara o noapte in dorsal de traficul din zona. drept pentru care a blocat strada cu masina, cu care se mandreste si care, in cazul unui corporatist, nici macar nu e a lui. intre momentul parcarii masinii, sa zicem T0 si momentul eliberarii locului de parcare, T1, a intervenit frustratul. pai dupa ce ca viata nu e roz si el nu "are cu ce", asta cu masina din imagine, pe care si-ar dori s-o aiba si el, parcheaza "pe strada lu' ma-sa"? iata cum a facut rost si de "de ce"-ul necesar pentru a se elibera de toate complexele. spiritul justitiarului de ferentari trebuie sa intervina. si cum zgariatul cu cheia probabil l-a facut in copilarie, dezumflatul rotilor in adolescenta si scuipatul pe geamuri in tinerete, acum a mai evoluat o etapa in cursul lui catre "perfectiune" si a inceput vopsirea portierelor. si cum cunostintele sale generale sunt atat de vaste, etapa exprimarilor pe portiere, in care acest exemplar este de-abia initiat, este musai sa-nceapa cu originile, cu originile lui. de unde deducem ca specimenul era mascul.

sa judecam fiecare in dreptul lui, "mintea mea in gandul ei", cum zicea profesorul meu de fizica din liceu si sa dam raspunsul la urmatoarea intrebare: ce preferam, frustratul sau ignorantul? meditati un pic, dar nu la intrebare. e retorica.

amintiri din iubire

pana ma vor mai enerva "ai nostrii" am inceput sa-mi impun autosugestia. daca vreti sa va relaxati, sa va luati gandul de la uratul zilelor noastre, de la superficialitatea ecosistemului rommanesc, de la ciorba de incultura in care se complac unii, de la stirile de la ora cinci si de la tot ce va excita in mod neplacut sistemul nervos atunci NU incercati autosugestia, ca nu e o metoda eficienta. oricum terapia voastra va fi intrerupta de diversi stimuli. reveniti-va ca nu suntem in Tibet. in schimb, puteti sa va retrageti in iubire, in iubirea prezenta in voi, sub orice forma.

eu, de exemplu, mi-am amintit astazi fiorul inceputurilor relatiilor de dragoste. starile de beatitudine, bunavointa, incantarea sosirii primaverii, inmugurirea pomilor, flora de un verde crud, toate mi-au smuls un zambet larg si un oftat placut.

si pentru a va aduce aminte si voi, va scriu ceva versuri din perioada ultimului inceput, scrise intr-o camera a hotelului Makedonia Palace din Salonic, in 2002 sau 2003, fiind plecat, singur, intr-o delegatie de 7 zile.

sunt singur acum sub cerul senin,
si linistea urla de dor si durere,
acum a ramas atat de putin
de zacut izolat fara nici o putere ...

timpul asta nebun a-nghetat,
iar marea-mi sopteste ca nimic nu-i pierdut,
dar tacut si bizar atarn ancorat
de un fir de speranta, subtire si mut ...

aud departarea cum susura lin
cand marea te-aduce pe valuri la mine,
cu liniste-n suflet si pace, ma-nchin
iubirii ... de-atunci, de acum si de maine ...

n-o fi ea cine stie ce mare compozitie, da' asa m-am linistit cand mi-am adus-o aminte, de numa', numa'. iubirea e in voi si asteapta s-o scoateti la suprafata.

Tico vs Q7

nu ma intelegeti gresit. nu vreau sa compar masinile intre ele. daca stau un pic sa ma gandesc, tico intra doar cu vreo doua roti in categoria masini. vreau sa compar, in schimb, felul in care esti vazut la volanul celor doua. pentru asta am un exemplu.

saptamana trecuta, pentru destindere, am mers cu colegii de serviciu la o sala de sport de undeva din cadrul armatei. eu conduceam un Tico. am ajuns primul si fiind prima oara cand ajungeam acolo, portarul ma intreaba ce doresc. ii raspund "caut sala de sport a unitatii", el raspunde "pentru ce?". in momentul acela ma gandesc sa ma exprim mai clar. ii spun de la ce companie sunt (asta ca sa inteleaga ca sunt de la cei care mai si sponsorizeaza activitatea sportiva de acolo), ca am venit la sala de sport a unitatii si ca vreau sa stiu daca asta e intrarea cea buna. a inteles si mi-a raspuns ca da, asta e intrarea dar trebuie sa-mi astept colegii pe trotuar, in afara unitatii. buuun. dupa cinci minute apare primul coleg. avea Q7. un flash, portile s-au deschis, sa traiti-ul si plecaciunea care dovedesc o intreaga disponibilitate in fata celor cu bani si omul nostru intra. asta in cazul in care vorbim de unitati militare, de doi oameni care aveau aceeasi functie dar masini diferite si de aceeasi mentalitate a portarului cu exces de zel care poate decide cine intra si cine nu.

de-nceput

mă gandeam de mult sa-ncerc sa nu mai trezesc oamenii pentru a le explica solutia gasita problemelor aparute-n urma trecerii mele, dar nu ştiam cum. acum am solutia pasnica. noroc cu gogo.

de ce cronica janului? inspiraţie de moment. despre ce va fi? nu ştiu. voi? în orice caz, vom afla ... împreuna, sper. cine-i gogo? eu ştiu, voi veţi afla pe parcurs.

sa purcedem, dara spre pantecele teoriilor mediocritatii ce sta la baza supravieţuirii în spaţiul carpati-danubiana-pontaj, teritoriu umplut de specimene rasate ale subculturii societatii noastre.

astazi vorbesc de concetatenii nostrii care stiu ca daca da cu saru' mana unuia imbracat in costum sau cu vreo masina scumpa, s-ar putea sa primeasca ceva de ros. nu va pierdeti cu firea ca nu bat campii. astazi va dau primul exemplu.

un baiat destept mi-a expus candva efectul costumului, povestire care, la vremea respectiva nu ma prea imbia la credibilitate. avansand in varsta, am descoperit efectul costumului in momentul in care vanzatoarea, de la boutique-ul de cartier marginas in care imi faceam aproape zilnic cumparaturile neprevazute, mi-a zambit larg, intrebandu-ma foarte bucuroasa de prezenta mea, ce doresc. timpul de reactie a fost mult marit de aceasta intampinare, pentru ca de obicei mi se adresa intotdeauna, plictisita, numai intre parcurgerea a doua replici ale vreunei telenovele ce rula pe televizorul din spatele clientului. m-am uitat in spatele meu, nimeni. apoi am realizat ca eram imbracat in costum. era prima oara cand pe traseul meu uzual, birou-acasa, a intervenit boutique-ul. nu ajunsesem sa ma schimb in blugi.

SA FIM OARE O NATIE PRIVATA DE ATENTIE DE-A LUNGUL TIMPULUI?

In episodul urmator: Tico vs Q7