normalitatea mea

sunt asaltat din cand in cand de prezentari ale unor stari de normalitate absolut vitale. ma depasesc conceptele astea, de multe ori, insa le ascult cu aceeasi fascinatie de fiecare data. ma minuneza schimbarile climatice la nivel mental cauzate de cresterea veniturilor. sunt fascinat de abaterile de la cauza si emanciparea spre monden a celor al caror portofel a devenit neincapator peste noapte. sunt subiecti care brusc au uitat de mersul la sifoane, statul la coada la paine cu cartela, guma turbo, cosuletul din sarma pentru sticle de lapte, bananele verzi care se coceau in ziare pe sifonier, apa calda de doua ori pe saptamana si caldura furnizata seara probabil doar pentru prevenirea inghetarii apei in instalatie (in provincie), uratenii care insa au facut parte din trecutul fiecarui romanas fara pile si care probabil ne-au facut sa ne stabilim un tel in viata, mult mai bun. ei bine, nu-mi spuneti voi mie ca acel tel, stabilit in momentul in care ne-am dat seama ca avem voie sa ne schimbam traiul intr-unul mai bun, se baza pe relaxari periodice in centre spa, masini de lux, bijuterii, parfumuri sau ceasuri extraordinar de scumpe, mancaruri exclusiviste importate de peste mari si tari, sesiuni de schi in lumea larga, dineuri, faima, shopping la milano, sporturi exotice si antrenori personali, case de vacanta si cate si mai cate, lucruri considerate acum ca fiind absolut necesare unui trai decent. in viziunea mea, atunci puteau fi cel mult vise ale unor oameni cu o imaginatie bogata.

e o diferenta intre cei ce nu pot trai fara asa ceva si cei ce le au doar pentru ca situatia materiala le permite. si daca eu nu am toate aceste "bucurii" sau daca nu le consider a fi prioritati ce, nu mai traiesc sau sunt sub limita demnitatii? poate ca asa o fi, poate ca sunt mediocru dar macar sunt in afara meschinului si a snobismului. e starea mea de normalitate. prefer sa am alte "bucurii" la pensie, stand cu nepotii pe genunchi si reflectand asupra vitetii-mi aproape trecute, indiferent de marimea contului din tinerete. sa nu credeti ca nu-mi doresc milioanele de euro de la loto! le doresc, insa nu cu orice pret, nu ca scop in viata. viata se reduce la ceva mult mai intens si fara valoare financiara. vreau sa zambesc aducandu-mi aminte de iubirea copiilor, de promisiunile facute si indeplinite, de zambetele prietenilor, de realizarile oneste si de telurile propuse realist si indeplinite.

credeti ca vor mai conta atunci, in comparatie cu acestea, situatiile materiale si ifosele tineretii?