surpriza de la capatul tunelului

ne trezim bulversati in inocenta maturitatii cu intrebari despre noi si despre toti cei ce ne sunt la indemana privirii. cultura mediului in care ne-am dezvoltat abilitatile adulte ne atrage in capcana comparatiei cu mediul relational dar si in planul "normalitatii" predate de familie, absorbite de fiecare por cognitiv din inventarul propriu.

observ cum transformarea viciilor culturale evolueaza in must have-uri terapeutice de la generatie la generatie, alimentand astfel conflictul discrepantelor intre conceptul traditional de familie de acum 40 de ani si mirajul descoperirii sanatatii mentale a individului din prezent.

ce era bun pentru parinti in trecut pare insuficient pentru copiii lor in prezent. si asta este bine pentru ca asta reprezinta o mica parte din evolutia speciei umane, cu toate nuantele ei, bune sau rele.

avem o reprezentare ideala a statutului familiei prin "mort, copt, cu bune, cu rele, cuplul trebuie sa ramana indestructibil". da, daca cei doi au resursele potrivite si infinite sa duca la un bun sfarsit acest deziderat, exceptia poate fi confirmata. ca orice ideal pus sub lupa critica, inevitabil va naste contradictii si aspecte indoielnice care nu conduc in niciun caz spre un happy-end. e.g. monotonia si rutina sunt dorite in viata de cuplu? sunt asumate? si daca da, de ce? pentru ca nu exista alternative? pentru ca nu exista dorinta si vointa evolutiei si a schimbarii in bine? pentru ca reinventarea, retusarea, renasterea emotionala sunt apanajul celor slabi? pentru ca dialogul si exteriorizarea emotiilor individuale nu isi au locul la masa relatiei? sau pentru ca sunt mult prea intime in comparatie cu sexul?

cine sta cu ochiul larg deschis si isi urmareste parintii trecand prin viata, isi da seama ca are o alta pozitionare in relatiile proprii. si asta doar pentru faptul ca poate observa, in momentele de lax emotional, cum, subtil si normal, ce si cum a fost nu se mai poate aplica. casniciile se formau in baza unor reguli majoritar administrative, decorate cu trairi generice si impulsive, sub umbrela unui incert si nedocumentat plan de actiune pentru toata viata. acum, ne bucuram de clipe, atat cat putem, atat cat ne dorim, atat cat vrem.

nu, nu sunt sustinatorul eliminarii fidelitatii, loialitatii, increderii sau caracterului din relatii, militez insa pentru sanatate emotionala prin transparenta si asigurarea dreptului de preemptiune al partenerului in situatii de criza.

sanatatea aparenta si declarata public a unei casnicii a evoluat in sanatatea individuala, declarata introspectiv, ca necesar in cadrul unei relatii cu fundamente solide. s-a transformat imaginea de bine in ochii comunitatii a unor casnicii cu probleme grave, dar nedeclarate in libertatea si dorinta de a fi bine ca persoana. acum accentul se pune pe eliminarea animozitatilor din cuplu prin asigurarea eliberarii de bariere si restrictii, prin distrugerea compromisurilor nocive, totul pentru o sanatate mentala, absolut totul pentru anihilarea judecarii celorlalti prin filtrul normalitatii altora.

cine mai vrea acum sa fie fericit in baza unui concept invechit impus, jucat dupa reguli arhaice impuse, cand are la indemana libertatea alegerii notiunii de bucurie de viata, intr-o lume expansiva emotional, alaturi de un alt fericit compatibil?

intimacy

ce poate fi mai simplu si in acelasi timp mai complicat decat asumarea eliberarii de masti, descotorosirea caracterului de hainele conventiilor sociale si spulberarea tuturor uzantelor si aparentelor inselatoare impuse de acel ingrat "a fi vazut bine" al "parerii celorlalti despre mine", in fata celui cu care, de mana, ai  pornit pe lungul drum al bucuriilor vietii?

in acelasi timp, ce poate fi mai imbucurator, mai insufletitor, mai energizant sau mai puternic decat crearea unei intimitati indestructibile in parteneriat, prin dizolvarea straturilor de atribute false ale eu-lui, artificial create doar pentru a putea fi apreciat de oameni sau grupuri diferite si acceptarea celui de langa tine a acestei realitati dezgolite, printr-un simplu "te iubesc" spus cu zambetul pe buze si cu speranta si liniste in ochi?

sanatatea unei relatii consta in fair-play. pornind de la timidele si inocentele "vrei sa fii prietena mea" care ne intimidau in copilarie si/sau adolescenta, la maturitate (si nu numai) ar trebuie sa fie o regula asumata din start privind alegerile: spune-mi cine esti si da-mi apoi posibilitatea sa aleg daca ma alatur tie, asa cum esti in esenta ta, asa cum esti de fapt, fara aparente.

adevarul este, de cele mai multe ori dureros insa ... de fiecare data este inaltator, este eliberator, este apreciat si face minuni.

simptomatologie

intotdeauna vom construi castele de nisip in viata, alegand cu grija particulele cernute de filtrele ratiunii pe care le vom obliga sa ia forma visului de ideal propriu de viitor. si asta tine de dorinta.

ignoram in acelasi timp ca ne lipseste liantul real si e normal sa fie asa chiar daca ne opunem, chiar daca avem in fata o himera de care ne agatam ca insetatii in desert, chiar daca sunt zile in care apar indicii clare ca nu exista apa in acelasi timp in care suntem convinsi ca scopul final nu va inceta sa existe. si asta tine de speranta.

acceptam, sub indemnul emotionalului, cu o luciditate stranie, riscul utilizarii tuturor resurselor pentru a gasi apa, stiind ca sunt sanse mari sa ne epuizam pana si ultima farama de energie inainte de a ne putea adapa. si asta tine de increderea in sine.

actionand pe cai si sub indemnuri complet diferite, rationalul si emotionalul pot conlucra foarte bine cand vine vorba de perfectiune si siguranta intr-o conjunctura in care nu se poate sti cum sa se puna degetul exact pe ce anume ne face sa simtim ca suntem pe drumul spre implinire. si asta tine de caracter.

momentele cruciale isi fac aparitia punandu-ne in fata unor bifurcatii care te obliga ori sa terminam povestea ori sa o continuam, punct in care ne dorim sa devenim proiectanti de drumuri sau desenatori de destine astfel incat sa putem transforma cele cel putin doua variante posibile intr-un singur si sigur parcurs lin. si asta tine de ambitie.

caracteristica analitica a rationalului va alege sub stindardul protectiei de sine in timp ce impulsivitatea emotionalului va trage cu putere spre consumul intens de oxitocina, adrenalina si alte substante ce inhiba realismul. si asta tine de unicitate.

orice am alege in final, va fi de departe mult mai bine decat indecizia. si asta tine de asumare.

up!

tu? eu? noi?
de ce crezi ca nu zbori?
doar pentru ca ai picioarele lipite de sol?
nu-ti vezi aripile care te poarta calare pe dor?

nu stii? nu stiu? stim oare?
ce sau cand sau cum ne doare?
dar zambetul nu-l porti cu drag pe buze?
n-ai oare-n pieptu-ti doar explozii de obuze? 

ma vezi? te simt? existam? 
nu simti ca-n ochi scantei caram?
nu-i timpul scurt si gandul prea lung?
hai, fugi, alearga-ti visele si-ntoarce-te razand!

mindfulness

pandemiea asta ar trebui sa aduca o pace. a noastra. acum avem sansa sa fim buni. sau mai buni, in functie de ce sau cine am fost pana acum.

dezvoltare personala autoindusa, autocondusa si autopropusa, nu neaparat pentru a deveni un upgrade propriu ci mai ales pentru o contributie benevola la binele comunitatii e un must have al starii generale de bine. asta, acum, este inca o sansa oferita de natura, pentru a evolua sufleteste, spiritual. vrem sa devenim mai buni, ne uitam la predicatori, ascultam si citim ore intregi de exemple si situatii straine noua, aplicam metode de invatare din greselile altora dar le ignoram pe ale noastre.

haideti sa reflectam optimist spre a deveni mai buni prin identificarea propriilor calitati spre perfectionarea lor si a defectelor prin convertirea lor in calitati! nimic nu e imposibil daca ingeram un mix de putina ambitie, dorinta, empatie si vointa.

ne doresc sa ne revedem cat mai repede, mai buni, intr-o lume mai buna! 

evolutie

au fost trecute la-nceput
de multe ori, multe culori,
din ton de gri in verde crud,
din linii vii in mii de flori
si mori de vant, tacand in camp,
oftand sub ploi, de nori, in zori
de zi cu zi tacerea plang
nascand din zambet:ras si dor:

mistic

sub cerul albastru de mai
privighetori imi canta-n surdina.
un sunet de clopot sa-mi dai,
sa stiu ca nu eu sunt de vina.

ah, Doamne, cu ce am gresit?
sa-mi spui si sa nu mai repet.
iti cad in genunchi, umil si spasit,
nu vreau si nu pot sa sper in desert ...

solitudinem

am nevoie de tine, intelegi?
ma împiedic singur in ganduri
cu mainile stinghere si betegi,
cautand lumina-n zile tulburi.

ma doare locul gol lasat de tine,
plutesc in vid fara un punct de sprijin,
caut nebun credinta in destine
si sentimentul dulce si blajin.

tu ai plecat si m-a-nghitit melancolia,
iubire, nu-ntelegi ca ma destram?
cum sa castig eu singur batalia
fara puterea ta ce-o veneram?

cui trebuie sa platesc si cat,
ca sa te-aduc in inima-napoi,
sa-mi urli-n piept numaidecat,
sa nu-mi mai fie sufletul greoi? 

filosofica

hai razi acum
sau plangi, oricum
te-asteapta doar o viata ...
vor trece anii ca un val
si n-au sa te intrebe
de-ai plans prea mult
sau, in zadar,
de-ai ras fara sa-ti pese!

relatie ... iubire ... angajament ...

cronologic vorbind, cam asta ar fi ordinea, desi ... nu stiu cum poti ajunge intr-o relatie daca nu simti nimic. nu poate fi vorba decat de atractie la inceput, asta e clar, atractie bazata pe aspect fizic si similitudini principiale, sa zicem. as risca sa zic ca si curiozitatea ar putea juca un rol, caz in care, daca nu esti dispus sa intri intr-o relatie, curiozitatea asta, ca factor decizional, ar putea avea alte conotatii. ma rog, indiferent de ce anume te trage sau te atrage intr-o relatie, cred ca mai important este sa gasesti ce anume vrei sa te tina acolo si cat de multe ar trebui sa faci pentru asta.

in alta ordine ... e o problema cu decizia de a avea o relatie cu cineva pe care d-abia l-ai cunoscut iar problema asta apare cand esti pus in situatia sa dovedesti ca esti "potrivit" cu si pentru celalalt si asta mi se pare un pic mai mult deplasat. de ce? pentru ca de obicei este o "interogare" unilaterala, doar unul facand cercetari. asta, sa zicem, ar fi varianta buna, varianta "nasoala" fiind cea in care amandoi se suspecteaza si se cerceteaza simultan, batand pasul pe loc intr-o neincredere reciproca. o relatie inseamna un drum, o calatorie in viitor, cu diverse situatii si interactiuni, potriviri sau incompatibilitati, cu multe surprize si ipostaze nestiute, care compun de fapt adevarata bucurie a descopririi esentei perpetuarii si cresterii viitorului cuplu.

a putea decide acum, la inceput, daca o relatie va fi potrivita pentru tine, daca merita sa investesti in ea e ca si cand ai raspunde la apelul primit in mijlocul noptii de la un numar necunoscut stiind deja cine e si ce vrea de la tine.

si atunci? de ce ai mai raspunde?

traseu

candva, cand soarele strivea carbuni incinsi
sub talpi, pe drumul catre rasarit, timid
sareau scantei de jar pe cer, in ochii larg deschisi
si umezi, de visatori copii, naivi, zambind.

mirajul stelei cazatoare, un mesager desprins
din infinit, pe drumul catre rasarit, timid
se infiripa ruga-n inimi inocente, strans
legate-n taina, de visatori copii, naivi, iubind.

cumva, cand razele-ti strigau suvitele de par
rebele, pe drumul catre rasarit, timid
nasteau in tine liniste, lumina calda, dor
de vesnicie, de visatori copii, naivi, razand.

atunci, cand cerul te privea cu lacrimi grele
cazand, pe drumul catre rasarit, timid
sculpta carari catre apus de vieti, de stele
si credinte, de visatori copii, naivi, plangand ...