traseu

candva, cand soarele strivea carbuni incinsi
sub talpi, pe drumul catre rasarit, timid
sareau scantei de jar pe cer, in ochii larg deschisi
si umezi, de visatori copii, naivi, zambind.

mirajul stelei cazatoare, un mesager desprins
din infinit, pe drumul catre rasarit, timid
se infiripa ruga-n inimi inocente, strans
legate-n taina, de visatori copii, naivi, iubind.

cumva, cand razele-ti strigau suvitele de par
rebele, pe drumul catre rasarit, timid
nasteau in tine liniste, lumina calda, dor
de vesnicie, de visatori copii, naivi, razand.

atunci, cand cerul te privea cu lacrimi grele
cazand, pe drumul catre rasarit, timid
sculpta carari catre apus de vieti, de stele
si credinte, de visatori copii, naivi, plangand ...