ne trezim bulversati in inocenta maturitatii cu intrebari despre noi si despre toti cei ce ne sunt la indemana privirii. cultura mediului in care ne-am dezvoltat abilitatile adulte ne atrage in capcana comparatiei cu mediul relational dar si in planul "normalitatii" predate de familie, absorbite de fiecare por cognitiv din inventarul propriu.
observ cum transformarea viciilor culturale evolueaza in must have-uri terapeutice de la generatie la generatie, alimentand astfel conflictul discrepantelor intre conceptul traditional de familie de acum 40 de ani si mirajul descoperirii sanatatii mentale a individului din prezent.
ce era bun pentru parinti in trecut pare insuficient pentru copiii lor in prezent. si asta este bine pentru ca asta reprezinta o mica parte din evolutia speciei umane, cu toate nuantele ei, bune sau rele.
avem o reprezentare ideala a statutului familiei prin "mort, copt, cu bune, cu rele, cuplul trebuie sa ramana indestructibil". da, daca cei doi au resursele potrivite si infinite sa duca la un bun sfarsit acest deziderat, exceptia poate fi confirmata. ca orice ideal pus sub lupa critica, inevitabil va naste contradictii si aspecte indoielnice care nu conduc in niciun caz spre un happy-end. e.g. monotonia si rutina sunt dorite in viata de cuplu? sunt asumate? si daca da, de ce? pentru ca nu exista alternative? pentru ca nu exista dorinta si vointa evolutiei si a schimbarii in bine? pentru ca reinventarea, retusarea, renasterea emotionala sunt apanajul celor slabi? pentru ca dialogul si exteriorizarea emotiilor individuale nu isi au locul la masa relatiei? sau pentru ca sunt mult prea intime in comparatie cu sexul?
cine sta cu ochiul larg deschis si isi urmareste parintii trecand prin viata, isi da seama ca are o alta pozitionare in relatiile proprii. si asta doar pentru faptul ca poate observa, in momentele de lax emotional, cum, subtil si normal, ce si cum a fost nu se mai poate aplica. casniciile se formau in baza unor reguli majoritar administrative, decorate cu trairi generice si impulsive, sub umbrela unui incert si nedocumentat plan de actiune pentru toata viata. acum, ne bucuram de clipe, atat cat putem, atat cat ne dorim, atat cat vrem.
nu, nu sunt sustinatorul eliminarii fidelitatii, loialitatii, increderii sau caracterului din relatii, militez insa pentru sanatate emotionala prin transparenta si asigurarea dreptului de preemptiune al partenerului in situatii de criza.
sanatatea aparenta si declarata public a unei casnicii a evoluat in sanatatea individuala, declarata introspectiv, ca necesar in cadrul unei relatii cu fundamente solide. s-a transformat imaginea de bine in ochii comunitatii a unor casnicii cu probleme grave, dar nedeclarate in libertatea si dorinta de a fi bine ca persoana. acum accentul se pune pe eliminarea animozitatilor din cuplu prin asigurarea eliberarii de bariere si restrictii, prin distrugerea compromisurilor nocive, totul pentru o sanatate mentala, absolut totul pentru anihilarea judecarii celorlalti prin filtrul normalitatii altora.
cine mai vrea acum sa fie fericit in baza unui concept invechit impus, jucat dupa reguli arhaice impuse, cand are la indemana libertatea alegerii notiunii de bucurie de viata, intr-o lume expansiva emotional, alaturi de un alt fericit compatibil?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu