intotdeauna vom construi castele de nisip in viata, alegand cu grija particulele cernute de filtrele ratiunii pe care le vom obliga sa ia forma visului de ideal propriu de viitor. si asta tine de dorinta.
ignoram in acelasi timp ca ne lipseste liantul real si e normal sa fie asa chiar daca ne opunem, chiar daca avem in fata o himera de care ne agatam ca insetatii in desert, chiar daca sunt zile in care apar indicii clare ca nu exista apa in acelasi timp in care suntem convinsi ca scopul final nu va inceta sa existe. si asta tine de speranta.
acceptam, sub indemnul emotionalului, cu o luciditate stranie, riscul utilizarii tuturor resurselor pentru a gasi apa, stiind ca sunt sanse mari sa ne epuizam pana si ultima farama de energie inainte de a ne putea adapa. si asta tine de increderea in sine.
actionand pe cai si sub indemnuri complet diferite, rationalul si emotionalul pot conlucra foarte bine cand vine vorba de perfectiune si siguranta intr-o conjunctura in care nu se poate sti cum sa se puna degetul exact pe ce anume ne face sa simtim ca suntem pe drumul spre implinire. si asta tine de caracter.
momentele cruciale isi fac aparitia punandu-ne in fata unor bifurcatii care te obliga ori sa terminam povestea ori sa o continuam, punct in care ne dorim sa devenim proiectanti de drumuri sau desenatori de destine astfel incat sa putem transforma cele cel putin doua variante posibile intr-un singur si sigur parcurs lin. si asta tine de ambitie.
caracteristica analitica a rationalului va alege sub stindardul protectiei de sine in timp ce impulsivitatea emotionalului va trage cu putere spre consumul intens de oxitocina, adrenalina si alte substante ce inhiba realismul. si asta tine de unicitate.
orice am alege in final, va fi de departe mult mai bine decat indecizia. si asta tine de asumare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu