un drum p-un parfum

 e un drum,
doar un drum, plin de praf si de cioburi
si eu, descult, ascultand un parfum
ce-mi vorbeste de tine, de noi si de poduri.

m-am pornit.

am lasat si-am sa las urme rosii in fum,

pe cioburi verzi si albastre, sa prinda viata statui,

vernisaj de posturi confirmand un parfum.

te-am ajuns,

te-am privit, ne purtam fericiti peste poduri,

zambind un parfum, punand amintiri in statui la apus,

calcam impreuna un nou tip de rosu, prin praf si pe cioburi.

am pornit.

#sublupagandului

 "... oricare ar fi locul de care fuge, el nu poate sa fie mult prea deosebit sau mai rau decat locul spre care fuge."

"... cei din partea tatalui urasc cu dragoste si mandrie, dar cei din partea mamei iubesc cu ura si locuiesc impreuna."

parenting vs civism

 o problema simpla: prezent sau viitor?

concret: copilul este agresat, in cazul de fata avem un baiat cuminte care este marginalizat brutal pentru ca nu e "smecher" sau este expus la limbaj vulgar ofensator. se mai adauga si agresiuni fizice, de la cele mai simple imbranceli pana la palme, pumni, picioare. ce sa-i zica tatal lui sa faca? sa ignore pentru ca le este superior? sa intoarca si celalalt obraz? sa incaseze si sa-si vada de valorile lui? sa se apere? sa riposteze si sa-i puna la punct? asa-i ca e o decizie mai presus de impulsivitatea momentului?

pe mine nu ma duce capul sa concep, in cazul asta, un sfat foarte profund astfel incat concluzia a fost simpla: 1. rugaminte pentru incetarea acelui comportament 2. avertisment verbal pentru evitarea conflictului 3. corectie fizica, non-verbala

nu sunt violent (mi-am invatat in trecut lectiile) si nici copiii mei nu mi-i doresc violenti insa vreau atat de mult ca atunci cand, batran fiind, voi fi (eu sau oricine altcineva) bruscat, abuzat sau tratat necivilizat pe strada, cineva, precum copiii mei, sa imi poata sari in ajutor in loc sa ignore si sa nu ia atitudine.

 raspunsul: prezent pentru viitor.

the man who sold the... word

ma duc la aprozar, la bacanie, la magazinul alimentar - ca sa evit neologismul de genul mersului la Mega - pentru ceva cumparaturi de ultim moment, lapte si oua (ca merg foarte bine cu spirtoasele).

la casa primesc, evident, nelipsita intrebare "doriti punguta?". da, zic. numai ca, lovitura de mare si sublima gratie a venit neasteptat din partea doamnei casier dupa ce a observat ca laptele urma sa fie pus absolut abuziv si absurd deasupra cartonului cu oua: "ridicati-mi va rog si mie oualele ca n-as vrea sa le fac praf din prima!".

acum imi dau seama ca, tinand oualele-n mana, in plin fuleu de om cu simt civic, nu am avut decat firava prezenta de spirit de a spune "aveti dreptate, ar fi pacat"

TransHuman

cand vise te-alearga liber sub nori, 
pe tarmuri udate, sub zbucium de val
si urme de talpi inghitite de mari, 
te simti coplesit si mic, inegal.

cand zarea te poarta pe ninse poteci,
sub caderi linistite de fulgi de cristal
si urme de talpi pierdute-n nameti,
te simti coplesit si mic, inegal.

cand viata te plimba spontan printre ani,
pe carari insorite ori plouate brutal,
cand urme de talpi devenite titani
te ajuta sa-ti cari mai usor povara la deal,
te simti implinit si mic. Si egal 🙂

surpriza de la capatul tunelului

ne trezim bulversati in inocenta maturitatii cu intrebari despre noi si despre toti cei ce ne sunt la indemana privirii. cultura mediului in care ne-am dezvoltat abilitatile adulte ne atrage in capcana comparatiei cu mediul relational dar si in planul "normalitatii" predate de familie, absorbite de fiecare por cognitiv din inventarul propriu.

observ cum transformarea viciilor culturale evolueaza in must have-uri terapeutice de la generatie la generatie, alimentand astfel conflictul discrepantelor intre conceptul traditional de familie de acum 40 de ani si mirajul descoperirii sanatatii mentale a individului din prezent.

ce era bun pentru parinti in trecut pare insuficient pentru copiii lor in prezent. si asta este bine pentru ca asta reprezinta o mica parte din evolutia speciei umane, cu toate nuantele ei, bune sau rele.

avem o reprezentare ideala a statutului familiei prin "mort, copt, cu bune, cu rele, cuplul trebuie sa ramana indestructibil". da, daca cei doi au resursele potrivite si infinite sa duca la un bun sfarsit acest deziderat, exceptia poate fi confirmata. ca orice ideal pus sub lupa critica, inevitabil va naste contradictii si aspecte indoielnice care nu conduc in niciun caz spre un happy-end. e.g. monotonia si rutina sunt dorite in viata de cuplu? sunt asumate? si daca da, de ce? pentru ca nu exista alternative? pentru ca nu exista dorinta si vointa evolutiei si a schimbarii in bine? pentru ca reinventarea, retusarea, renasterea emotionala sunt apanajul celor slabi? pentru ca dialogul si exteriorizarea emotiilor individuale nu isi au locul la masa relatiei? sau pentru ca sunt mult prea intime in comparatie cu sexul?

cine sta cu ochiul larg deschis si isi urmareste parintii trecand prin viata, isi da seama ca are o alta pozitionare in relatiile proprii. si asta doar pentru faptul ca poate observa, in momentele de lax emotional, cum, subtil si normal, ce si cum a fost nu se mai poate aplica. casniciile se formau in baza unor reguli majoritar administrative, decorate cu trairi generice si impulsive, sub umbrela unui incert si nedocumentat plan de actiune pentru toata viata. acum, ne bucuram de clipe, atat cat putem, atat cat ne dorim, atat cat vrem.

nu, nu sunt sustinatorul eliminarii fidelitatii, loialitatii, increderii sau caracterului din relatii, militez insa pentru sanatate emotionala prin transparenta si asigurarea dreptului de preemptiune al partenerului in situatii de criza.

sanatatea aparenta si declarata public a unei casnicii a evoluat in sanatatea individuala, declarata introspectiv, ca necesar in cadrul unei relatii cu fundamente solide. s-a transformat imaginea de bine in ochii comunitatii a unor casnicii cu probleme grave, dar nedeclarate in libertatea si dorinta de a fi bine ca persoana. acum accentul se pune pe eliminarea animozitatilor din cuplu prin asigurarea eliberarii de bariere si restrictii, prin distrugerea compromisurilor nocive, totul pentru o sanatate mentala, absolut totul pentru anihilarea judecarii celorlalti prin filtrul normalitatii altora.

cine mai vrea acum sa fie fericit in baza unui concept invechit impus, jucat dupa reguli arhaice impuse, cand are la indemana libertatea alegerii notiunii de bucurie de viata, intr-o lume expansiva emotional, alaturi de un alt fericit compatibil?

intimacy

ce poate fi mai simplu si in acelasi timp mai complicat decat asumarea eliberarii de masti, descotorosirea caracterului de hainele conventiilor sociale si spulberarea tuturor uzantelor si aparentelor inselatoare impuse de acel ingrat "a fi vazut bine" al "parerii celorlalti despre mine", in fata celui cu care, de mana, ai  pornit pe lungul drum al bucuriilor vietii?

in acelasi timp, ce poate fi mai imbucurator, mai insufletitor, mai energizant sau mai puternic decat crearea unei intimitati indestructibile in parteneriat, prin dizolvarea straturilor de atribute false ale eu-lui, artificial create doar pentru a putea fi apreciat de oameni sau grupuri diferite si acceptarea celui de langa tine a acestei realitati dezgolite, printr-un simplu "te iubesc" spus cu zambetul pe buze si cu speranta si liniste in ochi?

sanatatea unei relatii consta in fair-play. pornind de la timidele si inocentele "vrei sa fii prietena mea" care ne intimidau in copilarie si/sau adolescenta, la maturitate (si nu numai) ar trebuie sa fie o regula asumata din start privind alegerile: spune-mi cine esti si da-mi apoi posibilitatea sa aleg daca ma alatur tie, asa cum esti in esenta ta, asa cum esti de fapt, fara aparente.

adevarul este, de cele mai multe ori dureros insa ... de fiecare data este inaltator, este eliberator, este apreciat si face minuni.

simptomatologie

intotdeauna vom construi castele de nisip in viata, alegand cu grija particulele cernute de filtrele ratiunii pe care le vom obliga sa ia forma visului de ideal propriu de viitor. si asta tine de dorinta.

ignoram in acelasi timp ca ne lipseste liantul real si e normal sa fie asa chiar daca ne opunem, chiar daca avem in fata o himera de care ne agatam ca insetatii in desert, chiar daca sunt zile in care apar indicii clare ca nu exista apa in acelasi timp in care suntem convinsi ca scopul final nu va inceta sa existe. si asta tine de speranta.

acceptam, sub indemnul emotionalului, cu o luciditate stranie, riscul utilizarii tuturor resurselor pentru a gasi apa, stiind ca sunt sanse mari sa ne epuizam pana si ultima farama de energie inainte de a ne putea adapa. si asta tine de increderea in sine.

actionand pe cai si sub indemnuri complet diferite, rationalul si emotionalul pot conlucra foarte bine cand vine vorba de perfectiune si siguranta intr-o conjunctura in care nu se poate sti cum sa se puna degetul exact pe ce anume ne face sa simtim ca suntem pe drumul spre implinire. si asta tine de caracter.

momentele cruciale isi fac aparitia punandu-ne in fata unor bifurcatii care te obliga ori sa terminam povestea ori sa o continuam, punct in care ne dorim sa devenim proiectanti de drumuri sau desenatori de destine astfel incat sa putem transforma cele cel putin doua variante posibile intr-un singur si sigur parcurs lin. si asta tine de ambitie.

caracteristica analitica a rationalului va alege sub stindardul protectiei de sine in timp ce impulsivitatea emotionalului va trage cu putere spre consumul intens de oxitocina, adrenalina si alte substante ce inhiba realismul. si asta tine de unicitate.

orice am alege in final, va fi de departe mult mai bine decat indecizia. si asta tine de asumare.

up!

tu? eu? noi?
de ce crezi ca nu zbori?
doar pentru ca ai picioarele lipite de sol?
nu-ti vezi aripile care te poarta calare pe dor?

nu stii? nu stiu? stim oare?
ce sau cand sau cum ne doare?
dar zambetul nu-l porti cu drag pe buze?
n-ai oare-n pieptu-ti doar explozii de obuze? 

ma vezi? te simt? existam? 
nu simti ca-n ochi scantei caram?
nu-i timpul scurt si gandul prea lung?
hai, fugi, alearga-ti visele si-ntoarce-te razand!

mindfulness

pandemiea asta ar trebui sa aduca o pace. a noastra. acum avem sansa sa fim buni. sau mai buni, in functie de ce sau cine am fost pana acum.

dezvoltare personala autoindusa, autocondusa si autopropusa, nu neaparat pentru a deveni un upgrade propriu ci mai ales pentru o contributie benevola la binele comunitatii e un must have al starii generale de bine. asta, acum, este inca o sansa oferita de natura, pentru a evolua sufleteste, spiritual. vrem sa devenim mai buni, ne uitam la predicatori, ascultam si citim ore intregi de exemple si situatii straine noua, aplicam metode de invatare din greselile altora dar le ignoram pe ale noastre.

haideti sa reflectam optimist spre a deveni mai buni prin identificarea propriilor calitati spre perfectionarea lor si a defectelor prin convertirea lor in calitati! nimic nu e imposibil daca ingeram un mix de putina ambitie, dorinta, empatie si vointa.

ne doresc sa ne revedem cat mai repede, mai buni, intr-o lume mai buna!