de fiecare data cand merg la medic sufar de tulburari de normalitate. nu stiu sa-mi exprim recunostinta. nu stiu sa joc scena multumescului romanesc. nu-mi iese niciodata cu toate ca de fiecare data totul este identic: scoti ce trebuie, fixezi cu privirea buzunarul, introduci si apoi trebuie sa dejoci subtil incercarile de refuz.
eu sunt paranoic. de fiecare data ma gandesc la miliarde de detalii care exista doar pentru mine, cum ar fi: "si daca vad asistentele?", rezolvare: ma plasez intre ele si subiect, "si daca nu nimeresc buzunarul?", rezolvare: bag atentia sub reteta de pe masa, "o fi prea putin?", rezolvare: nu stiu dar atat am auzit ca se da, deci sper sa fie ok si uite asa lista poate continua pe tot parcursul consultatiei, pana la momentul critic, la final.
aici apare talentul actorilor: "dar va rog, nu se poate sa va deranjati", "nu, nu, nu, va rog, nici nu se pune problema", "stati linistit! nu e nevoie" pe de-o parte si "ei, lasati, e placerea mea", "nicio problema, multumesc din suflet", "ati fost foarte dragut(a), multumim mult" pe de alta parte.
e comedie pura. prestatorul nu are nicio obiectie de fapt, la primire, insa din politete refuza ca asa e frumos iar beneficiarul nu prea se-ndura sa dea, insa trebuie sa se supuna regulilor nescrise ale obrazului subtire.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu