de dor, jale si amor

nu mai vreau sa fac asocieri intre versuri si cele pentru care au fost scrise. important este aportul muzei in creatie. deci prefer sa "nu stiu" in ce "perioada" a fost scrisa. ce am iubit am iubit, ce iubesc, iubesc si ce voi iubi, evident, voi iubi. banal.

in misterul sentimentelor nespuse nicicand
incep sa te simt aproape de sufletul meu,
in inima simt doar sangele tau frematand
si-n gand te-ntalnesc langa mine mereu.

o viata-am avut o sete nestinsa de tine,
de iubiri patimase pe un pat de petale cu roua,
contopiti amandoi intr-un vis cu insemne divine.
o viata nebuna-am avut ... acum ai tu doua ...

consumisti de constient

ce fel de specie suntem noi, oamenii? nu putem spune ca suntem constienti, in adevaratul sens al cuvantului, de pericole pentru ca nu le putem materializa in cosul nostru zilnic.

suntem indoctrinati de mici ca omul se naste, traieste si moare, mai tarziu afli ca exista Rai si Iad, viata dupa moarte si alte altele, toate convergand spre acelasi numitor comun: capatul de linie. toti oamenii stiu ca pot muri oricand insa nu putem concretiza asta.
majoritatea ne traim viata ca si cand am fi nemuritori. toti avem perioade de lene, lipsa de chef sau indispozitii.

inca de mici ne dorim sa fim mari, sa terminam mai repede scoala si sa devenim independenti. asta inseamna ani catalogati ca neimportanti, parte a vietii de care vrem sa scapam. cand deja incepem sa constientizam greseala suntem nevoiti sa facem jaloane printre piedicile vietii in detrimentul dorintelor, pentru ca intr-un final sa ne rememoram parcursul, sa tragem linie si sa ne dam seama ca de fapt ne-am fi dorit mai mult.

vreau sa nu traiesc degeaba, vreau sa bifez cat mai mult din lista de cumparaturi pentru viata asta, indiferent daca am sau nu parte de constrangeri, piedici si/sau insuccese. vreau sa gresesc si sa invat, vreau sa iubesc, sa cert si sa fiu certat, vreau sa alerg cu copiii, femeia si cainii desculti pe dealuri la tara, sa simtim mirosul de fan proaspat cosit, vreau sa pot sa-mi doresc sa nu dau timpul inapoi.

in God we trust

azi voi atinge un subiect ceva mai delicat si greu de digerat dar destul de prezent in vietile noastre: credinta in Dumnezeu. pentru mine este o stare de spirit care ma fascineaza atunci cand sunt inconjurat de biblic. ma simt ca un copil care-si imagineaza povestea in timp ce-i e citita de parinti. credinta sta in puterea de a te recunoaste mic in fata Tatalui, de a te pleca in fata Lui si de a-I putea spune ce ai pe suflet.

nu cred in indiguirea credintei prin uzante popesti, obiceiuri babesti sau ritualuri clinice. pentru mine credinta este exprimata oriunde asa cum Dumnezeu este pretutindeni. cine crede ca daca nu te duci la biserica in fiecare duminica, daca nu spui rugaciuni in fiecare dimineata, seara, la inceput de masa sau la sfarsitul ei, daca poftesti la mancare, munca sau la femeia altuia sau daca ti se par amuzante toate descantecele preotului, dupa parerea mea este ori indoctrinat ori nu gandeste.

cred in Dumnezeu in felul meu, in dreptul meu si mai ales in sufletul meu.

in interiorul fiecaruia exista cate o camaruta din casa Domnului unde ne retragem pentru rugaciuni si confesiuni indiferent de ora sau zi.