Ferentari de Bari, Italia, 2010

my new baby

aritmetica

unu plus unu nu fac intotdeauna doi. sau nu intotdeauna acest doi satisface toate nevoile. e ciudat de bine cum un vis implinit iti da aripi mai ceva decat un red bull. e satisfacator dar nu suficient confortul sentimental bazat pe compromisuri. compromisul in sinea lui este o stirbire a personalitatii. ma zbat sa caut absolutul vietii. sunt riscuri mari ce trebuie asumate. sunt suflete ce trebuie ranite si nu stiu daca merita.

sunt situatii oarbe in care vrei sa accelerezi in acelasi timp in care frana este la eficienta maxima. sunt bifurcatii in care volanul este blocat. sunt aspiratii aspirate de vacuumul realitatii.

cand voi gasi puntea dintre idealism si realism voi fi pionierul fericirii absolute.

sper ca nu mi-a luat-o nimeni inainte. sau daca a indraznit cineva, sa ridice mana si sa-mi vanda si mie reteta.

completari

nimic nu e perfect. nici fericirea nu poate fi completa. nici relatia papei cu Dumnezeu nu e perfecta. si atunci ce facem daca vrem sa fim fericiti? identificam minusurile, imperfectiunile si ori le corectam ori le inlocuim. ca la service. cu cat abilitatea "mecanicului" e mai mare cu atat ajungi la un nivel de interschimbabilitate mai mare, generator de confort. eu sunt la inceput. imi generez completari pentru fericire pe dealuri, pasuni, namoale, ploaie, balti. asta pentru ca sunt la inceput. voi continua pentru ca functioneaza.

de la agonie la extaz si retur

o zi superba. bucuresti - targu mures si retur. 750 km. 80 km/h viteza medie. 4.8 l/100 km consum mediu. eroare esp si abs pe parcurs. peugeot 207 1.6 hdi. pana la targu mures eram "the king of the road", la intoarcere am bagat coada intre picioare si m-am consolat cu statutul de "masina de mic litraj" al bestiei mele. de ce? pentru ca la targu mures am fost surprins intampinat de, in ordine cronologica: SLS AMG (in care am fost pasager pentru 2 minute super-superbe) si G500, SL500, ML63 AMG, S400 si E500 pe care le-am si testat in modul sport si pentru ca dupa doua tone de adrenalina injectate timp de trei ore in care am calarit v8-uri si nu numai a trebuit sa plec spre casa ... cu hdi-ul meu de 112 caluti.

third child

un vis, un ideal

de curand m-am visat pierdut in bratele unei femei care nu avea nimic sa-mi reproseze. nu avea chip. avea insa sufletul mare. sper sa devina realitate.

pentru cine am muncit

din sila de mila

sunt dezamagit de lipsa perspectivei in intelectul mediului inconjurator romanesc. privesc cu nedumerire lipsa de interes a acestuia pentru viitor. traieste in prezent cu gandul in trecut. mintea lui in gandul ei, cum zicea candva un fost profesor. fiecare leafa luata, fiecare decizie asumata, fiecare responsabilitate insusita, fiecare pas facut ar trebui sa fie gandit ca o piesa a unui puzzle, o treapta urcata spre taramul "fara de griji".

mediului inconjurator romanesc nu-i pasa de viitorul lui. e obisnuit sa i se asigure ceva de bagat in gura. merge pe principiul "sanatosi le-om duce toate" asociat cu "timpu' trece, leafa merge" prost e ala de ma tine, as adauga eu. si uite de-aia suferim noi toti ceilalti si ne consumam ca bateriile, pentru ca trebuie sa suplinim si lipsurile, indiferenta si ignoranta lui pana cand tot disponibilitatea, voluntariatul si grija noastra pentru "un viitor mai bun" ne duc la punctul in care stai mai putin acasa decat la birou sau muncesti mai mult pentru el decat pentru noi insine.

am ajuns sa ma intreb de multe ori: cum sa separi graul de neghina daca nu bate vantul?

lume noua

premisa principala privind trasa umana, marcata in timp, a pesimistilor este incarcata de vulgaritate: "viata e o curva". limba romana vorbita e din ce in ce mai ingropata in "expresii cu continut explicit". pana si inalta societate e umbrita de aceeasi tendinta.

progresul derapajului in afara sferei rusinii este din ce in ce mai accentuat odata cu aparitia de noi generatii. pasii catre o relatie sentimentala, altadata atat de elaborati, s-au redus la intrebarea "la tine sau la mine?"; floarea oferita in tremurul emotiv al mainii, amandina de la cofetarie savurata lingurita cu lingurita, plimbarile "in doi", filmul, sarutul din scara blocului la despartire, acceptul relatiei in fata lumii intregi prin contopirea mainilor in drum spre casa si declaratiile de dragoste soptite cu patima sunt caramizi prafuite care zac demolate pe locul unde, candva, templul sacru al iubirii era asaltat de credinciosi.

lumea s-a schimbat. inima a pierdut teren in fata "organului" si fiorul dragostei a fost invins de orgasm.