joi, 17 octombrie 2013

contopire

e toamna si vantul compune simfonia de frunze
sub pasii de dans leganati ai trecutului sincer,
impletind potecute de apa ca-ntr-un drum pentru muze,
spre un loc cunoscut doar de el, nevazut, nestiut, efemer.

e o gaura neagra-n universul stingher si tacut,
unde-ajung sa sfarseasca, cu un ultim efort, potecute de apa
impletite de vant si de ploaie, urcand modelate placut
spre locul in care, fredonand melancolic, timid viitorul asteapta.

s-a ivit sarbatoarea din negura vremii, din cerul de nori,
e ospat pregatit, cu meseni, artizani, menestreli iscusiti,
vibreaza in aer, luminata de-orchestra compusa de-o mie de sori,
vestea c-acum vor vedea, in sfarsit, viitor si trecut dansand fericiti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu