pentru minunile mele

urmeaza viata urmandu-si cursul ei lin,
caci ai bucuria, zambind fericire si dor,
esti inca copil dar eu, nevazut, te sustin
negresit, in simtiri si dorinte, iubite odor.

cand esti suparat, bucuros sa zambesti,
sa inspiri nesatul, sa-nchizi ochii albastri,
sa ma simti, linistit sa-mi strangi mana si cresti
protejat si iubit, aparat ca o stea printre astri.

sa nu uiti niciodata ca iubirea ne leaga
ca un scut impotriva tristetilor vietii
si oricand ai nevoie iti dau viata mea-ntreaga
ca sa-nvingi cu mandrie toti demonii noptii.

contopire

e toamna si vantul compune simfonia de frunze
sub pasii de dans leganati ai trecutului sincer,
impletind potecute de apa ca-ntr-un drum pentru muze,
spre un loc cunoscut doar de el, nevazut, nestiut, efemer.

e o gaura neagra-n universul stingher si tacut,
unde-ajung sa sfarseasca, cu un ultim efort, potecute de apa
impletite de vant si de ploaie, urcand modelate placut
spre locul in care, fredonand melancolic, timid viitorul asteapta.

s-a ivit sarbatoarea din negura vremii, din cerul de nori,
e ospat pregatit, cu meseni, artizani, menestreli iscusiti,
vibreaza in aer, luminata de-orchestra compusa de-o mie de sori,
vestea c-acum vor vedea, in sfarsit, viitor si trecut dansand fericiti.