calitatea ca premisa

mai oamenilor, am ceva timp de cand incerc sa reduc, conceptual, viata la cele mai de seama elemente definitorii ale ei. pe la 6 ani imi doream foarte mult o bicicleta, pe la 14, un sarut, pe la 18, o iubita, pe la 25, copii. le-am obtinut pe toate, la timpul respectiv. niciodata nu mi-am propus sa-mi fac prieteni pentru ca niciodata nu mi-au lipsit. pana dupa terminarea facultatii, cand toti au urmat drumul lor in viata, aproape sau nu de bucuresti, au intemeiat sau destramat familii, au avut bucurii sau necazuri, au fost ... departe de mine.

acum am revenit printre ei. ne intalnim in fiecare zi, radem glumim, ne certam, barfim ... ca prietenii. stam destul de mult impreuna si nu prea avem timp sa ne plictisim. de la 8 la 8. undeva prin centru. la numarul 13, dar nu e cu ghinion ba din contra.

asadar, dragii mei, plecand de la premisa ca calitatea vietii e definita de dorintele indeplinite, de moment, rezolvand ecuatia de-a lungul anilor, am ajuns la contradictii dar si la concluzii. in sfarsit am adaugat pe lista fundamentelor vietii, alaturi de familie, un nou element: prietenii. iata doua lucruri de care iti dai seama cat de importante sunt, atunci cand iti lipsesc.

PS: cacofonia de mai sus este evident asumata, ea reprezentand desertul in care viata noastra ar trebui sa fie o oaza.