nu ma intelegeti gresit. nu vreau sa compar masinile intre ele. daca stau un pic sa ma gandesc, tico intra doar cu vreo doua roti in categoria masini. vreau sa compar, in schimb, felul in care esti vazut la volanul celor doua. pentru asta am un exemplu.
saptamana trecuta, pentru destindere, am mers cu colegii de serviciu la o sala de sport de undeva din cadrul armatei. eu conduceam un Tico. am ajuns primul si fiind prima oara cand ajungeam acolo, portarul ma intreaba ce doresc. ii raspund "caut sala de sport a unitatii", el raspunde "pentru ce?". in momentul acela ma gandesc sa ma exprim mai clar. ii spun de la ce companie sunt (asta ca sa inteleaga ca sunt de la cei care mai si sponsorizeaza activitatea sportiva de acolo), ca am venit la sala de sport a unitatii si ca vreau sa stiu daca asta e intrarea cea buna. a inteles si mi-a raspuns ca da, asta e intrarea dar trebuie sa-mi astept colegii pe trotuar, in afara unitatii. buuun. dupa cinci minute apare primul coleg. avea Q7. un flash, portile s-au deschis, sa traiti-ul si plecaciunea care dovedesc o intreaga disponibilitate in fata celor cu bani si omul nostru intra. asta in cazul in care vorbim de unitati militare, de doi oameni care aveau aceeasi functie dar masini diferite si de aceeasi mentalitate a portarului cu exces de zel care poate decide cine intra si cine nu.
marți, 31 martie 2009
sâmbătă, 28 martie 2009
de-nceput
mă gandeam de mult sa-ncerc sa nu mai trezesc oamenii pentru a le explica solutia gasita problemelor aparute-n urma trecerii mele, dar nu ştiam cum. acum am solutia pasnica. noroc cu gogo.
de ce cronica janului? inspiraţie de moment. despre ce va fi? nu ştiu. voi? în orice caz, vom afla ... împreuna, sper. cine-i gogo? eu ştiu, voi veţi afla pe parcurs.
sa purcedem, dara spre pantecele teoriilor mediocritatii ce sta la baza supravieţuirii în spaţiul carpati-danubiana-pontaj, teritoriu umplut de specimene rasate ale subculturii societatii noastre.
astazi vorbesc de concetatenii nostrii care stiu ca daca da cu saru' mana unuia imbracat in costum sau cu vreo masina scumpa, s-ar putea sa primeasca ceva de ros. nu va pierdeti cu firea ca nu bat campii. astazi va dau primul exemplu.
un baiat destept mi-a expus candva efectul costumului, povestire care, la vremea respectiva nu ma prea imbia la credibilitate. avansand in varsta, am descoperit efectul costumului in momentul in care vanzatoarea, de la boutique-ul de cartier marginas in care imi faceam aproape zilnic cumparaturile neprevazute, mi-a zambit larg, intrebandu-ma foarte bucuroasa de prezenta mea, ce doresc. timpul de reactie a fost mult marit de aceasta intampinare, pentru ca de obicei mi se adresa intotdeauna, plictisita, numai intre parcurgerea a doua replici ale vreunei telenovele ce rula pe televizorul din spatele clientului. m-am uitat in spatele meu, nimeni. apoi am realizat ca eram imbracat in costum. era prima oara cand pe traseul meu uzual, birou-acasa, a intervenit boutique-ul. nu ajunsesem sa ma schimb in blugi.
SA FIM OARE O NATIE PRIVATA DE ATENTIE DE-A LUNGUL TIMPULUI?
de ce cronica janului? inspiraţie de moment. despre ce va fi? nu ştiu. voi? în orice caz, vom afla ... împreuna, sper. cine-i gogo? eu ştiu, voi veţi afla pe parcurs.
sa purcedem, dara spre pantecele teoriilor mediocritatii ce sta la baza supravieţuirii în spaţiul carpati-danubiana-pontaj, teritoriu umplut de specimene rasate ale subculturii societatii noastre.
astazi vorbesc de concetatenii nostrii care stiu ca daca da cu saru' mana unuia imbracat in costum sau cu vreo masina scumpa, s-ar putea sa primeasca ceva de ros. nu va pierdeti cu firea ca nu bat campii. astazi va dau primul exemplu.
un baiat destept mi-a expus candva efectul costumului, povestire care, la vremea respectiva nu ma prea imbia la credibilitate. avansand in varsta, am descoperit efectul costumului in momentul in care vanzatoarea, de la boutique-ul de cartier marginas in care imi faceam aproape zilnic cumparaturile neprevazute, mi-a zambit larg, intrebandu-ma foarte bucuroasa de prezenta mea, ce doresc. timpul de reactie a fost mult marit de aceasta intampinare, pentru ca de obicei mi se adresa intotdeauna, plictisita, numai intre parcurgerea a doua replici ale vreunei telenovele ce rula pe televizorul din spatele clientului. m-am uitat in spatele meu, nimeni. apoi am realizat ca eram imbracat in costum. era prima oara cand pe traseul meu uzual, birou-acasa, a intervenit boutique-ul. nu ajunsesem sa ma schimb in blugi.
SA FIM OARE O NATIE PRIVATA DE ATENTIE DE-A LUNGUL TIMPULUI?
In episodul urmator: Tico vs Q7
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
