evolutie

au fost trecute la-nceput
de multe ori, multe culori,
din ton de gri in verde crud,
din linii vii in mii de flori
si mori de vant, tacand in camp,
oftand sub ploi, de nori, in zori
de zi cu zi tacerea plang
nascand din zambet:ras si dor:

mistic

sub cerul albastru de mai
privighetori imi canta-n surdina.
un sunet de clopot sa-mi dai,
sa stiu ca nu eu sunt de vina.

ah, Doamne, cu ce am gresit?
sa-mi spui si sa nu mai repet.
iti cad in genunchi, umil si spasit,
nu vreau si nu pot sa sper in desert ...

solitudinem

am nevoie de tine, intelegi?
ma împiedic singur in ganduri
cu mainile stinghere si betegi,
cautand lumina-n zile tulburi.

ma doare locul gol lasat de tine,
plutesc in vid fara un punct de sprijin,
caut nebun credinta in destine
si sentimentul dulce si blajin.

tu ai plecat si m-a-nghitit melancolia,
iubire, nu-ntelegi ca ma destram?
cum sa castig eu singur batalia
fara puterea ta ce-o veneram?

cui trebuie sa platesc si cat,
ca sa te-aduc in inima-napoi,
sa-mi urli-n piept numaidecat,
sa nu-mi mai fie sufletul greoi?