primul pas in fascinanta romanie

azi m-am enervat. cumplit. am avut o zi in care realitatea asta josnica a romaniei m-a scarbit din nou. suntem inconjurati de agarici si smecheri care ne definesc, din pacate, imaginea negativa, a noastra ca popor.

ieri am fost la aeroportul otp unde am asteptat un colaborator, cam o ora. o ora de scarba.

incep soft, de la biroul de informatii, a carui engleza de balta balcanica nu reusea nici pe departe sa se faca inteleasa diversilor vizitatori ai tarii noastre si cu atat mai putin sa dea raspuns intrebarilor puse.

continua cu importanta de sine a personalului de securitate, za badigarzii, care este si care alou domnu' pai nu p-acolo ti se adreseaza pe un ton care asteapta un gata sefu' sa traiti, saru' mana,
evident iritant.

finalizeaza cu superioritatea, cui credeti? a taximetristilor dragilor. daca primele doua situatii pot fi evitate, fratilor, de sacalii astia nici gand. se strange clica de gorobeti, imbracati in orice stil ca sa dea bine si sa atraga clientul, dar nu stiu cum fac, ca le iese o tzoala numai buna de piata de flori, cu texte de genul taxi domnu' si va dau o masina sefu, cu zdranganit ostentativ de chei, a caror marca a masinii, adusa din germania, este cat mai la vedere, cu sistem propriu de comunicare gen faneee, ia-l tu p-ala cu geant-aia mare baa, ca tu stii engleza sau a dracu' curva n-a vrut nici gratis baa si incep sa te haituiasca si sar cate trei pe tine si arunca niste tarife cat sa ajungi in mod normal la vaslui si daca refuzi te-njura si ... multa pleava.

noi ca noi, dar saracii oamenii care vin pentru prima oara in romanaia si vad depravarea asta, nu cumva vor sa faca stanga-mprejur, nu ne catalogeaza in vreun fel, nu generalizeaza parerea lor initiala?

calitatea ca premisa

mai oamenilor, am ceva timp de cand incerc sa reduc, conceptual, viata la cele mai de seama elemente definitorii ale ei. pe la 6 ani imi doream foarte mult o bicicleta, pe la 14, un sarut, pe la 18, o iubita, pe la 25, copii. le-am obtinut pe toate, la timpul respectiv. niciodata nu mi-am propus sa-mi fac prieteni pentru ca niciodata nu mi-au lipsit. pana dupa terminarea facultatii, cand toti au urmat drumul lor in viata, aproape sau nu de bucuresti, au intemeiat sau destramat familii, au avut bucurii sau necazuri, au fost ... departe de mine.

acum am revenit printre ei. ne intalnim in fiecare zi, radem glumim, ne certam, barfim ... ca prietenii. stam destul de mult impreuna si nu prea avem timp sa ne plictisim. de la 8 la 8. undeva prin centru. la numarul 13, dar nu e cu ghinion ba din contra.

asadar, dragii mei, plecand de la premisa ca calitatea vietii e definita de dorintele indeplinite, de moment, rezolvand ecuatia de-a lungul anilor, am ajuns la contradictii dar si la concluzii. in sfarsit am adaugat pe lista fundamentelor vietii, alaturi de familie, un nou element: prietenii. iata doua lucruri de care iti dai seama cat de importante sunt, atunci cand iti lipsesc.

PS: cacofonia de mai sus este evident asumata, ea reprezentand desertul in care viata noastra ar trebui sa fie o oaza.

phone silence

de obicei, in preajma sarbatorilor imi inchid inbox-ul pentru SMS al telefonului. sa nu mai citesc texte copiate, cu diverse tente. in schimbul unei urari sincere, din ce in ce mai multi incep si compun texte cat mai sofisticate, sau copiaza si retransmit mesaje, care se presupun a fi interesante, primite de la altii. haideti sa fim noi insine, ceea ce suntem de obicei, sa uram ceea ce simtim, sa transmitem parerea noastra sau sa nu transmitem nimic daca asa credem de cuviinta in acel moment.

care e adevarata motivatie in momentul in care iti spui "hai sa-i trimit si lu' asta un SMS"? de ce constrangeri suferim atunci cand "trebuie" sa raspunzi si tu unui SMS primit cu ocazia sarbatorilor? e aceeasi "obligatie" ca si in cazul nuntilor? cred ca nu voi intelege niciodata.

cateva exemple: "sanatatea si linistea sufletului sa va insoteasca de sfintele sarbatori pascale", dragutel, dar cum cel care l-a scris/copiat nu e poet, nu se justifica, "cu ocazia sarbatorilor de pasti va urez multa sanatate si fericire", pai ce prieten imi esti daca-mi urezi numai "cu ocazia sarbatorilor..." adica in restul anului nu? astea au fost destul de light, va dau acum artilerie grea: "iubeste, iarta, cum El te-a invatat, crede si uita tot ce ai indurat, El ti-e lumina, caci El te-a creat, sa nu uitam El ne-a salvat, Hristos a inviat. fie ca lumina sfanta a acestei mari sarbatorisa-ti calauzeascapasii, sa iti aduca sanatate si fericire care sa dainuievesnic in preajma ta", ba ma lasi! si inca unu, si atat:"Domnul si Mantuitorul sa reverse painea si sangele vietii, din crugurile ceresti si din El, in fiinta Dvs si peste sufletul casei Dvs, spre deplina bucurie a invierii prin El si in El". bai nene, exista vreun site pe net pentru chestii de-astea? daca tot va place sa compuneti, pai compuneti tot timpul bre!

eu va urez acum, dupa sarbatori, ceea ce va urez tot timpul anului si stiti voi bine ce.

etica getica

sau etica muncii la romani.

avem? sau macar stim ce e aia? eu unul nici macar nu sunt convins de existenta acestui cuplu de cuvinte in constiinta celor ce activeaza cu carte de munca. daca trebuie completat un raport de activitate, de exemplu, si am o zi in care am foarte putin de lucru, ce ar trebui sa fac? eu prefer sa-mi asum pauzele, timpii de relaxare, pierderile de vreme, frecatul barzaului sau ati termeni similari. de ce? pentru ca nu sunt de acord cu "timpul trece, leafa merge", pentru ca apreciez lucrul bine facut, pentru ca prefer sa fac ore suplimentare pentru un produs de calitate, pentru ca vreau sa fiu platit pentru ceea ce produc/prestez, pentru ca nici mie, la randul meu, nu-mi place sa nu primesc nimic in schimbul banilor platiti, pentru ca, din principiu, cred ca trebuie sa fim responsabili petru ceea ce ne asumam si cel mai important, pentru ca nu-mi place sa ne furam caciula unul altuia.

din pacate, ceea ce cred eu despre conceptul asta de onestitate in munca, nu face parte din bazele fundamentale ale constiintei angajatului roman. si de-aia ne ducem de rapa ca societate.

specii

astazi, dupa cum vedeti, am descoperit doua specii ale faunei urbane, bucurestene, si anume frustratul si ignorantul. primul, pentru ca nu "are cu ce", trebuie sa-si faca rost de un "de ce", al doilea, pentru ca "are cu ce" nu-l mai intereseaza de "de ce"-ul celorlalti.

sa vizualizam scenariul cel mai probabil. posesorul masinii din imagine, ignorantul, venind seara de la serviciu, nu a mai gasit loc de parcare in jurul casei si a decis sa-l doara o noapte in dorsal de traficul din zona. drept pentru care a blocat strada cu masina, cu care se mandreste si care, in cazul unui corporatist, nici macar nu e a lui. intre momentul parcarii masinii, sa zicem T0 si momentul eliberarii locului de parcare, T1, a intervenit frustratul. pai dupa ce ca viata nu e roz si el nu "are cu ce", asta cu masina din imagine, pe care si-ar dori s-o aiba si el, parcheaza "pe strada lu' ma-sa"? iata cum a facut rost si de "de ce"-ul necesar pentru a se elibera de toate complexele. spiritul justitiarului de ferentari trebuie sa intervina. si cum zgariatul cu cheia probabil l-a facut in copilarie, dezumflatul rotilor in adolescenta si scuipatul pe geamuri in tinerete, acum a mai evoluat o etapa in cursul lui catre "perfectiune" si a inceput vopsirea portierelor. si cum cunostintele sale generale sunt atat de vaste, etapa exprimarilor pe portiere, in care acest exemplar este de-abia initiat, este musai sa-nceapa cu originile, cu originile lui. de unde deducem ca specimenul era mascul.

sa judecam fiecare in dreptul lui, "mintea mea in gandul ei", cum zicea profesorul meu de fizica din liceu si sa dam raspunsul la urmatoarea intrebare: ce preferam, frustratul sau ignorantul? meditati un pic, dar nu la intrebare. e retorica.

amintiri din iubire

pana ma vor mai enerva "ai nostrii" am inceput sa-mi impun autosugestia. daca vreti sa va relaxati, sa va luati gandul de la uratul zilelor noastre, de la superficialitatea ecosistemului rommanesc, de la ciorba de incultura in care se complac unii, de la stirile de la ora cinci si de la tot ce va excita in mod neplacut sistemul nervos atunci NU incercati autosugestia, ca nu e o metoda eficienta. oricum terapia voastra va fi intrerupta de diversi stimuli. reveniti-va ca nu suntem in Tibet. in schimb, puteti sa va retrageti in iubire, in iubirea prezenta in voi, sub orice forma.

eu, de exemplu, mi-am amintit astazi fiorul inceputurilor relatiilor de dragoste. starile de beatitudine, bunavointa, incantarea sosirii primaverii, inmugurirea pomilor, flora de un verde crud, toate mi-au smuls un zambet larg si un oftat placut.

si pentru a va aduce aminte si voi, va scriu ceva versuri din perioada ultimului inceput, scrise intr-o camera a hotelului Makedonia Palace din Salonic, in 2002 sau 2003, fiind plecat, singur, intr-o delegatie de 7 zile.

sunt singur acum sub cerul senin,
si linistea urla de dor si durere,
acum a ramas atat de putin
de zacut izolat fara nici o putere ...

timpul asta nebun a-nghetat,
iar marea-mi sopteste ca nimic nu-i pierdut,
dar tacut si bizar atarn ancorat
de un fir de speranta, subtire si mut ...

aud departarea cum susura lin
cand marea te-aduce pe valuri la mine,
cu liniste-n suflet si pace, ma-nchin
iubirii ... de-atunci, de acum si de maine ...

n-o fi ea cine stie ce mare compozitie, da' asa m-am linistit cand mi-am adus-o aminte, de numa', numa'. iubirea e in voi si asteapta s-o scoateti la suprafata.